Skip to main content
photo-headers/blog.jpg
Acasă / Blog / Care este legătura dintre diabet și căderea părului?

Care este legătura dintre diabet și căderea părului?

Problemele circulației sanguine

Legătura dintre diabet și căderea părului poate fi explicată prin nivelul ridicat de zahăr din sânge. Diabeticii, în general ,au aceste valori mai mari decât la o persoană normală. Zahărul din sânge reacționează chimic cu celulele roșii și formează hemoglobina glicozilată. Aceasta este o versiune modificată a hemoglobinei și care poate să cauzeze deteriorarea celulelor roșii. Acestea își pierd din flexibilitate, și poate fi imposibil să intre în vasele de sânge mai mici, cauzând astfel probleme circulatorii. Daca apare această problemă la nivelul capilarelor care hrănesc firele de păr, acestea pot să moară și să apară efectul de calviție.

Anomalia endocrinelor

O altă explicație a faptului că diabetul poate cauza căderea părului este dată de sistemul endocrin. Acesta este format din diferiți hormoni care controlează diferite țesuturi ale corpului uman. De exemplu, sistemul endocrin secretă hormonii androgeni responsabili pentru creșterea părului și a foliculilor de păr. Diabetul necontrolat (având un nivel ridicat de zahăr în sânge) duce la disfuncționalitatea sistemului endocrin, cauzând anomalii ale hormonilor androgeni și implicit căderea părului. Acest proces continuă până calviția o să fie vizibilă pe suprafețe tot mai mari. Din fericire, dacă diabetul este ținut sub control (cu ajutorul dietei și al medicamentelor), nivelul hormonilor poate să fie echilibrat și implicit să aibă loc creșterea părului.

Imunitatea

Diabetul contribuie de asemenea ca și factor indirect în căderea părului, fiind un rezultat al dezechilibrelor imunitare. Acestea apar în momentul în care sistemul imunitar atacă accidental țesuturile sănătoase, fiind identificate în prealabil ca și corpuri străine. Sistemul imunitar poate să atace pancreasul, organul care secretă insulina, cauzând astfel diabetul, insulina fiind secretată intr-o cantitate mai redusă. Alopecia areată este tot o anomalie a sistemului imunitar, acesta acționând asupra rădăciniilor firelor de păr, rezultând căderea părului. Persoanele cu probleme ale sistemului imunitar (cum ar fi diabeticii) sunt mult mai predispuse și la alte boli cauzate de aceeași sursă. Ca urmare, întâlnim o rată mai mare de alopecie areată în cazul pacienților cu diabet zaharat.