Skip to main content
Kocatepe Mahallesi Ofis Lamartine Lamartin Caddesi, 6 No:6 D:Kat 5, 34437 Beyoğlu, Turkey 2050€ - 2450€
Acasă / Blog / Micropigmentarea scalpului

Micropigmentarea scalpului

By Prof. Dr. Soner Tatlidede 2018-11-08

Micropigmentarea Scalpului (SMP) este un tratament non-chirurgical care implică crearea aspectului părului ras pe scalp sau pentru a crea o iluzie optică de fire de păr mai gros şi mai des pentru cei cu păr puțin sau cu firul subțire. Această tehnică se realizează printr-un proces de tatuare a scalpului cu puncte mici care dau aspectul de păr proaspăt ras, asemănător unei coafuri foarte scurte, "buzz-cut".

Mai multe detalii despre micropigmentarea scalpului:

Procedura SMP este similară cu efectuarea unui tatuaj și imită aspectul de păr ras într-un mod natural. Spre deosebire de tatuajele tradiționale, pigmenții de culoare sunt introduşi în primul strat al pielii - nu în al doilea strat. O altă diferență este că nu se utilizează pigmenți permanenți, ci pigmenți hipoalergenici care nu vor provoca reacții alergice și vor fi complet descompuși de către organism fără a produce efecte secundare. Tratamentul constă în două sau trei sesiuni, fiecare durând câteva ore.

Cerneala sau pigmentul folosit pentru această aplicație este extrasă din rădăcina plantei numită roibă ( Rubia Tinctorum ), care este la baza aproape a fiecărui colorant. Pigmenții sunt utilizați pe scară largă în mai multe industrii, cum ar fi cea textilă sau imprimeriile. Dar cernelurile pigmentare medicale sunt produse în laboratoare și conțin substanțe produse în mod special pentru țesut subcutanat.
Rezultatele durează între 1-3 ani. Cu timpul însă, pigmenții hipoalergenici de culoare vor dispărea, necesitând o retușare.

Putem aplica micropigmentarea scalpului în loc de a efectua transplant de păr?

Transplantul de păr este o tehnică chirurgicală care transferă foliculii de păr individuali din partea din spate a capului, denumită "zona donatorului", la o parte cheală sau semi-cheală a scalpului, cunoscută sub numele de "zona primitorului". Părul din zona donatorului va cădea în mod natural în timp de patru luni, iar părul din zona primitorului va crește tot în timp de patru luni. Cu toate acestea, în unele cazuri, foliculii de păr nu sunt adecvați sau nu sunt suficienți pentru transfer. În astfel de cazuri, pacienții sunt obligați să folosească anumite creme speciale sau părul sintetic, sau să se obișnuiască să trăiască cu un păr rar sau subțire. În special la vârsta mijlocie, problemele legate de păr pot provoca probleme psihologice, deoarece acești pacienți arată mult mai în vârstă decât sunt de fapt. Pigmentarea părului este o soluție alternativă pentru cei care nu se simt confortabil folosind diverse soluții medicale sau părul sintetic, sau care nu doresc să utilizeze astfel de produse. Cu ajutorul pigmentării părului, putem camufla cicatrici de transplant sau putem îndesi unele zone restrânse în care părul este mai rar pentru a face părul să pară mai des.

Cine sunt cei mai potriviți candidați pentru micropigmentarea scalpului?

SMP are multe utilizări:

  1. Pentru cei care au suferit pierderea completă a părului sau au zona donatorului insuficientă: Micropigmentarea Părului (MHP) vă oferă o alternativă dacă nu puteți efectua un transplant de păr pentru că aveți o calviție avansată, de exemplu, sau în caz că zona donatoare nu oferă suficient păr de bună calitate, sau pentru alte motive ce nu permit alte tratamente ale părului.
  2. Dacă cineva este prea tânăr pentru un transplant de păr: Micropigmentarea părului (MHP) vă oferă o alternativă dacă v-ați pierdut părul la o vârstă fragedă și nu este posibil să efectuați un transplant de păr.
  3. Pentru a acoperi cicatricile scalpului: cu pigmentarea medicală, nu numai că stimulăm părul în țesutul subcutanat, ci ascundem şi cicatrici din intervenții chirurgicale anterioare sau din transplantul de păr.

  4. Pentru pacienții care suferă de alopecie: Pigmentarea părului oferă o soluție nu numai pentru cei care suferă de căderea părului, ci și pentru cei care au alte probleme de sănătate, cum ar fi alopecia. Alopecia este o boală datorită căreia părul se pierde permanent din unele sau din toate zonele corpului. Micropigmentarea Părului (MHP) vă oferă o alternativă în acest caz.
  5. Ca soluție complementară în cazul transplantului de păr: în multe cazuri, Micropigmentarea Scalpului este combinată cu alte soluții împotriva căderii părului, cum ar fi transplantul de păr, în cazul în care nu este disponibil suficient păr de la zona donatoare.

Transplantul de păr sau Micropigmentarea scalpului?

Dacă suferi de calviție si dorești soluția potrivită pentru această problemă, dar ești nehotărât dacă să alegi transplantul de păr sau micropigmentarea scalpului , noi vom verifica ambele variante de tratament și te vom ajuta să hotărăști care este soluția potrivită pentru tine.

Cu tunsoare sau fără tunsoare, aceasta este întrebarea!

Principalul factor care vă va ajuta să determinați ce metodă de tratament este potrivită pentru dvs. este dorința să aveți un păr pe care să-l puteți stila şi aranja, sau nu. Dacă sunteți fanul absolut al părului des, atunci un transplant de păr ar putea fi cea mai bună opțiune, cu condiția să aveți o zonă donatoare bună. Cu toate acestea, dacă sunteți complet sau aproape chel, un transplant este puțin probabil să dea rezultatele dorite, deoarece e puțin probabil că veți găsi o zonă donatoare a scalpului adecvată, de la care să luați cantitatea dorită de păr. Dacă preferați un stil pe care nu trebuie să îl întrețineți, SMP ar putea fi răspunsul căutat.

În cazul transplantului de păr puteți avea păr real care poate fi stilat așa cum doriți, dar micropigmentarea scalpului este doar o acoperire a scalpului cu cerneală, deci nu poate fi modificată sau schimbată ca în cazul părului adevărat.

Care metodă este mai eficientă?

Transplanturile de păr sunt o alegere excelentă dacă aveți o zonă donatoare potrivită. Cu toate acestea, puteți întâmpina unele probleme. SMP, pe de altă parte, este eficientă ca tratament în cazul pierderii părului - atâta timp cât se face corect. Desigur, cu SMP nu îți poți aduce părul înapoi. Este mai mult o procedură de acoperire, în timp ce un transplant de păr vă va oferi imaginea un cap plin de păr des aşa cum ați visat. Este util să vă gândiți şi la bugetul dvs. Transplanturile de păr sunt mai costisitoare decât SMP, deși, evident, rezultatele sunt mai bune, deoarece veți avea păr adevărat ca rezultat. În general, depinde într-adevăr de tipul de aspect pe care îl doriți, de modul în care doriți să vă întrețineți părul şi de suma pe care puteți să o cheltuiți pentru a obține rezultatele dorite de dvs.

Consultaţii gratuite

Lăsaţi-ne numărul de telefon şi vă vom suna în cel mai scurt timp

Sunați-ne acum +40 (754) 930 600
Abonați-vă la newsletterul nostru pentru a fi actualizat